Despre mine

Fotografia mea
Invit toti cinefilii la discutii libere... enjoy

Citizen Kane (1941)


Regia: Orson Welles
Trailer:http://www.youtube.com/watch?v=MwUiKv92Nx8

"Este o transpunere patrunzatoare a lumii moderne, a opticii insolite si a deformarii istoriei. Acest om nu mai are o viata proprie, viata sa apartine publicului, ziarelor, fotografiilor, de pe prima pagina, interviurilor. Omul este orgolios, brutal, rigid si sfidator. Tot acest film este un strigat in care exista multa disperare." - Maurice Bardeche, Robert Brasillach - 1954 (Histoire du cinema)
Intradevar, marele regizor isi atinge apogeul prin aceasta poveste a magnatului Charles Foster Kane. Acesta printr'o fericita intamplare devine al patrulea om din lume ca avere. Dupa moartea sa, ziaristii cauta senzationalul prin deslusirea ultimului cuvant rostit de acesta: "rosebud". In ancheta lor vor intalni vor intalni oamenii marcanti din viata excentricului miliardar cum ar fi cel mai bun prieten al acestuia: Jedediah Leland (Joseph Cotten) sau sotia acestuia de care a divortat.
Kane, interpretat chiar de regizorul Orson Welles, este tipul omului demult pierdut in mirajul faimei si a puterii. Are o reputatie mondiala, fapt care il face sa devina insensibil la dorintele celor din jur. Banii nu pot cumpara totul, aceasta este morala pe care o invatam in final cand sotia sa il paraseste, lasandu-l singur in palatul pe care si-l construise. Titlul il prezinta pe Kane ca un simplu cetatean, fapt care accentueaza pe parcursul filmului statutul pe care il primeste acesta in societate. Kane devine astfel un rasfatat al mass-mediei din acea vreme, un simbol al Americii. Orson Welles face din Kane un simbol al oamenilor avizi de faima.
Cu toate acestea, finalul filmului, arata faptul ca miliardarul era doar un prizonier al propriei faime. Rosebud era o insemnare de pe sania cu care magnatul se juca in copilarie. Asta ne arata clar ca Charles Foster Kane tanjea dupa anonimat, viata de celebritate ii golise sufletul.
Filmul impresioneaza si prin modul in care este relatata viata eroului principal. Fiecare persoana intervievata de ziaristi isi aminteste cate ceva despre acesta, regizorul creaza un puzzle pe care spectatorii il unesc usor cap la cap.

Casablanca (1942)


Regia: Michael Curtiz
Trailer:http://www.youtube.com/watch?v=INBmVxAsdFE

Una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste din istoria Hollywood, cea dintre Rick Blaine (Humphrey Bogart) si Ilsa Lund (Ingrid Bergman), ne fascineaza chiar si acum dupa fiecare vizionare la 65 de ani de la aparitie. Rick Blaine conduce linistit barul sau din Casablanca (Maroc), pana cand isi face aparitia Ilsa Lund, marea sa iubire de care s-a despartit cu ani in urma impreuna cu sotul ei Victor Laszlo, liderul ceh cautat de nazisti. Evenimentele il bulverseaza pe Rick, mai ales pentru ca el descopera adevaratul motiv pentru care Ilsa a preferat o viata departe de el. Finalul il prezinta pe Rick ajutandu-i pe cei doi sa paraseasca orasul cu directia Lisabona.
Jocul actoricesc este magistral: Humphrey se pune in pielea barbatului irezistibil, sarmant, dar indiferent la ceea ce se intampla in jur din cauza dragostei pierdute, iar Ingrid interpreteaza femeia visatoare, dar care isi mascheaza sentimentele prin comportamentul ei. Genialitatea regizorului consta in modalitatea prin care prezinta sentimentele personajelor, tendinta de a pune accent pe rana din sufletul celor doi. Melodia "As time goes by..." perfect aleasa trezeste in sufletul celor doi momentele inegalabile traite cu ani in urma. De urmarit este scena in care Rick intra nervos in bar, auzind melodia cantata de Sam (Dooley Wilson), si o vede pe Ilsa la masa de langa pian.
Orasul Casablanca este prezentat in film ca un oras al haosului, oras in care oameni de toate nationalitatile fug din calea razboiului. In acest "melting-pot" Rick isi gaseste un rost, acesta fiind un alt indiciu asupra durerii sale.
Fara indoiala, Casablanca este filmul care ar trebui sa se regaseasca in toate colectiile de filme demne, capodopera regizorului nascut la Budapesta. Desi in final Ilsa zboara spre Lisabona, iubirea dintre cei doi va dura atat timp cat vor mai exista oameni care sa vizioneze filmul

Rebecca (1940)


Regia: Alfred Hitchcock
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=j3TgoekMV5Y

Castigator al premiulu Oscar pentru cel mai bun film, Rebecca prezinta povestea lui Maxim de Winter (Laurence Olivier), proprietarul domeniului Manderlay. Acesta inca se resimte dupa pierderea sotiei sale Rebecca, dar la un an dupa tragica moarte a acesteia, intalneste o tanara in Monte Carlo (Joan Fontaine) cu care se casatoreste. Dragostea celor doi este totusi umbrita de imaginea Rebbecai, insa la final secretul disparitiei acesteia este elucidat.
"Rebecca" este unul dintre cele mai apreciate filme regizate de Alfred Hitchcock, parerea mea urmatorul dupa "Vertigo" si "Psycho". Maiestria regizorala reiese din modul in care britanicul ne convinge asupra dragostei dintre Maxim si Rebecca, spectatorii fiind convinsi pana in ultima clipa de faptul ca atitudinea ciudata a lui Maxim se datoreaza durerii provocate de pierderea sotiei sale. Supranumit "maestrul suspansului" Hitchcock nu se dezminte, iar rasturnarea de situatie din final provoaca un soc spectatorilor. Un alt punct forte al regiei il reprezinta drama tinerei care descopera ca in calea fericirii sale va sta intoteauna Rebecca de Winter. Toate faptele sale sunt comparate cu cele ale fostei doamne de catre toti membrii casei Mandarlay, fapt ce o face sa se gandeasca chiar la ruperea casniciei.
L-a acest film m-a entuziasmat cel mai mult modul in care regizorul britanic pune in valoare personajul absent Rebecca de Winter. Desi cum am spus, este un personaj absent, ai impresia ca ea inca se afla in acea casa, incepi sa-i intelegi comportamentul, o distingi ca pe un personaj prezent. Un aspect interesant este acela ca noua doamna de WInter nu are nume, asta tocmai pentru a accentua importanta Rebeccai in film.Chiar si dupa morte aceasta domina personajele, mai ales pe cea care avea in grija domeniul, doamna Denvers, facand pentru ea o obsesie.
In final pot spune "Rebecca" este unul dintre putinele filme care te pot impresiona profund, chiar si dupa vizionarea filmului iti ramane in minte drama lui Maxim de Winter, dar mai ales rasturnarea de situatie din final. Vizionand superficial acest film poti intelege doar povestea, dar in spatele imaginilor, regizorul strecoara amanunte ce aprofundeaza o poveste unica de iubire si crima.

Cuvant inainte

Incerc prin acest blog sa-mi expun marea mea pasiune: filmul. De la Douglas Fairbanks la Brad Pitt sau de la "Birth of a Nation" la "Slumdog Milionare" cinematografia ne-a aratat povesti senzationale, ne-a invatat sa traim sentimente unice, sa ne intristam si sa ne inveselim odata cu personajul principal, sa ne imaginam lumea ca o pelicula bine pusa in scena de un regizor talentat.
Din acest motiv cinsider ca filmul reprezinta cea mai importanta arta, cea care le imbina pe toate celelalte, oferindu-ne posibilitatea de a pasi in alta lume una in care imposibilul devine posibil si trecutul prezent. Am o intrebare catre toti cei care citesc acest articol: Cati dintre voi nu v-ati regasit sentimentele in imagini prin pelicule? Asta inseamna cinematografia: sentiment transpus in imagini. Aici se afla cheia celei de-a saptea arte.